Laboratorul de testare pentru detecția SARS CoV- 2, autorizat de DSP Toți pacienții care se vor prezenta la Spitalul Județean vor fi testați

Astăzi, 22 mai 2020, laboratorul de biologie moleculară al Spitalului Județean de Urgență Pitești a primit autorizație sanitară de funcționare. Autorizația a venit ca urmare a adresei Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale (SPIAAM) trimisă către Direcția de Sănătate Publică Argeș(DSP). Specialiști din cadrul DSP au evaluat spațiul și circuitele loboratorului, fiind  emisă astfel autorizația de funcționare. "Azi s-a emis autorizația sanitară de funcționare a Compartimentului Biologie Celulară și Moleculară din cadrul Spitalului Județean. Astfel, laboratorul este funcțional, urmând să fie testați toți pacientii care se internează", a declarat Gabriel Copciag, directorul medical al unității sanitare.

           "Laboratorul de testare pentru detecția noului virus a fost autorizat. A fost o muncă titanică. Toți ne-am fi dorit ca lucrurile să decurgă mai rapid, însă acum suntem bucuroși deoarece pacienții din județul Argeș pot beneficia de aceste investigații performante", a declarat Adriana Molfea, managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești.

             Sistemul de testare Real-Time PCR (aparatul și celelalte echipamente conexe) a ajuns la Pitești pe data de 11 mai, fiind achiziționat de SJUP prin cofinanțare de la Consiliul Județean Argeș și fonduri de la Ministerul Sănătății.

 

Întocmit,
Purtător de cuvânt,
Cristina Cazacu

Spitalul Judetean de Urgenta Pitesti

Adresa : Str.Aleea Spitalului nr.36, Pitesti, Arges Telefon : 0248/287150
Fax  UPU-SMURD: 0248/282828
Fax Secretariat: 0248/287202
E-mail :spiturgag01@yahoo.com
Internari Obisnuite: Interior 189
Internari Urgente: Interior 115

Spitalul Nicolae Balcescu

Adresa: Bulevardul I. C. Brătianu 56, Pitești
Tel: 0248/287150 (se solicita legatura in
Sectia Boli Infectioase Adulti/Copii,
Sectia Oncologie,Dispensar TBC,
sau Centrul de Hemodializa)

Spitalul Judetean Nr.2

Adresa: Strada Negru-Vodă 53, Pitești 110069
Secția Psihiatrie, Cabinet Medicină Sportivă
și Secție și cabinet Dermatologie.
Tel: 0248/287150(se solicita legătura în secții);
0248/286099 (se solicită legătura în cabinete).

Acreditare

Search